duminică, 12 iunie 2011

O seară magică la Slatina, la Mix Music Evolution



Dacă până cu 15 minute înainte de începerea spectacolului peste Slatina a plouat torenţial, cerul s-a degajat, apoi, şi totul în jur s-a luminat. Publicul, extrem de numeros şi literalmente fantastic, a creeat o atmosferă de vis, emoţionându-i pe artişti. DJ Jungle şi Victor Mihalache au realizat deschiderea show-ului, primul cu un minunat program de discotecă, iar cel de-al doilea oferind premii din partea sponsorilor turneului. Claudia Ghiţulescu şi Elisabeta Turcu au adus folclor şi muzică etno de calitate. Keo a făcut o superbă surpriză întregii asistenţe, invitându-i în cadrul recitatlului lui pe Alexndra Ungureanu şi pe Skizzo Skillz. Focurile de artificii au fost filmate şi fotografiate de întregul public spectator care, după aceea a trăit magia unui consistent recital Proconsul. E grea despărţirea de Slatina, dar promitem că vom reveni aici oricand cu bucurie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu