duminică, 11 septembrie 2011

Buzăul este la înălţime la Mix Music Evolution

















Ziua a doua a început la Mix Music Evolution Buzău devreme. Spaţiile de joacă au fost, practic, pline toată ziua, iar sesiunea de animaţie a cuprins întregul orăşel. Cântecele pentru cei mici, întâlnirea cu mascotele, Parada Orăşelului Distracţiei, Trasul cu sfoara, sau Cursa cu perechea în spate au făcut deliciul participanţilor la petrecere. Apoi, în cadrul festivalului cu caracter artistic Mix Music Evolution, a debutat tânarul bucureştean Andrei Popa.
În spectacolul mare, prima care a urcat pe scenă a fost Cristina Ilie, susţinând un mini-recital. Cristina Darha şi "Hangiţele" au fost foarte bine primite de către public
ul spectator. A urmat apoi Alin, care a oferit melodii de muzică uşoară şi a întreţinut publicul. DJ Jungle a făcut din nou "minuni" din melodiile verii şi nu numai.
"Cireaşa de pe tort" a serii a fost Andreea Bălan, care, însoţită de elegantele ei dansatoare şi de talentatul ei partener (de dans), Petrişor, a realizat un program artistic pe cinste!
Seara a doua s-a dovedit a fi un show în adevăratul sens al cuvântului! Oraşul cu numărul 20, cu un public de nota 20!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu