miercuri, 14 septembrie 2011

Mix Music Evolution a susţinut o interesantă conferinţă de presă la Promenada Mall în Focşani











Super-elegantul Promenada Mall din Focşani împlineşte 3 ani de existenţă, prilej cu care le face un frumos cadou tuturor clienţilor, colaboratorilor şi partenerilor: 3 zile de neuitat în compania Orăşelului Mobil al Distracţiei Mix Music Evolution. Miercuri, 14 septembrie, în incinta Promenada Mall a avut loc o interesantă conferinţă de presă, organizată de conducerea Promenada, în colaborare cu conducerea Companiei Artistice Mix Music Evolution. Au participat: Andreea Bălan, Keo, precum şi Dragoş, James şi Bodo ( Proconsul ). Moderatorul întâlnirii a fost Victor Mihalache. De partea tehnică a conferinţei s-au ocupat Anca Ciudin şi Eugen Mocanu. Marius Gavrilă, directorul general Mix Music şi Ica Diaconu, directorul Centrului Comercial Promenada Mall Focşani au fost cei care au supervizat evenimentul. Au urmat o încărcată sesiune de autografe la care au participat foarte mulţi cumpărători aflaţi la acea oră în Promenada Mall, precum şi o şedinţă foto în cadrul căreia artiştii s-au fotografiat alături de gazetari şi de noii lor prieteni din Focşani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu