joi, 29 decembrie 2011
Party pentru copii şi spectacol la Mix Music Evolution Călăraşi
miercuri, 28 decembrie 2011
Alex Velea a "încins" Călăraşiul la Mix Music Evolution
Seara a început cu bucurie, pentru că Victor Mihalache şi Cristina Ilie au mai premiat două dintre scrisorile dedicate lui Moş Crăciun. Pe scenă au urcat şi Mihaela şi Carmen şi împreună cu publicul s-au distrat şi au cântat câteva melodii ritmate.
După aceea, Cătălin Măruţă a fost cel care a preluat "conducerea" spectacolului, prezentându-le pe Irina ( Sweet Kiss ) şi pe dansatoarele ei. Dj Jungle a fost "eroul" serii, pentru că peste o oră a întreţinut atmosfera prin mixarea hit-urilor noi şi vechi.
Cel mai aşteptat invitat al serii a fost Alex Velea, care, împreună cu dansatoarele şi dj-ul lui, au realizat un show excepţional!
Astfel s-a încheiat şi cea de-a opta seară în Orăşelul lui Moş Crăciun, Orăşelul Mix Music Evolution!
Două seri magice la Mix Music Evolution Călăraşi
A doua şi a treia seară de Crăciun din Orăşelul Bucuriei de la Călăraşi au avut fior magic. În prima dintre ele, Ştefania Rareş şi trupa "Compact" au "vrăjit" asistenţa, iar în cea de a doua ( de Sfântul Ştefan ), Cristina Darha şi trupa "Hangiţele" şi Gheorghe Gheorghiu au performat la cote înalte. "Compact"-ul a venit cu "Cântec pentru prieteni", cu "Fata din Vis" şi cu alte şlagăre nemuritoare, iar Gheorghe Gheorghiu ne-a reamintit că "Dacă dragoste nu e, nimic nu e" şi ne-a încântat cu alte şi alte melodii binecunoscute. I-am transmis cu toţii un sincer "La mulţi ani!" doamnei Ştefania Rareş de ziua onomastică. În ambele seri, Victor Mihalache a făcut animaţie, a oferit premii din partea sponsorilor şi - ajutat de Cristina, Carmen şi Mihaela - i-a premiat pe cei care i-au scris scrisori frumoase lui Moş Crăciun şi a realizat prezentările de spectacol. Pe 27 decembrie am fost prezenţi şi la o petrecere deosebită, care a avut căldură şi aură de sărbătoare de oameni cu suflete curate.
luni, 26 decembrie 2011
Moş Crăciun a plecat spre Laponia însoţit de artificiile de la Mix Music Evolution
Ziua cea frumoasă şi calmă a Crăciunului a fost încheiată la Călăraşi de un concert care a strâns foarte multă lume în Orăşelul lui Moş Crăciun. Mix Music Evolution a programat ultima întâlnire a Moşului cel Bun cu copiii din Călăraşi, un recital magistral al Elisabetei Turcu şi un mix de zile mari semnat DJ Jungle. Au fost, apoi, jocuri de artificii şi cuvântul de rămas bun al lui Moş Crăciun. Acesta a mulţumit Consiliului Judeţean Călăraşi şi preşedintelui Răducu George Filipescu, precum şi Companiei Artistice Mix Music pentru sprijinul acordat şi a pornit spre Laponia. Să ne ajute Dumnezeu să ne revedem anul viitor, Moşule, cu sănătate, noroc şi prosperitate!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)