marți, 12 iulie 2011

La Mix Music Evolution toată lumea iubeşte PEPSI!!!




Începând de la Marius Gavrilă, directorul general Mix Music, şi până la cel mai micuţ "Copil de trupă". în super-turneul Mix Music Evolution toată lumea iubeşte şi consumă Pepsi şi celelelte produse ale acestei distinse companii. Şi o facem din convingere, pentru că Pepsi are gustul cel mai bun. Şi îi conferă şi tinereţe şi rafinament şi chef de viaţă. Am putea spune că orice "gură" de Pepsi îţi transformă viaţa într-o veritabilă sărbătoare. Iar dacă este să vorbim despre participanţii la distracţie, în orăşelul mobil Mix Music Evolution, cererea de Pepsi-Cola este uriaşă. Şi bucuria oamenilor este superbă, pentru că Pepsi este un prieten de nădejde, căruia îi mulţumim că există!

Mix Music Evolution soseşte în Curtea de Argeş






În Piaţa Biserica Domnească din Curtea de Argeş va fi instalat şi va funcţiona cu "motoarele turate la maxim" în zilele de vineri, 15, sâmbătă, 16 şi duminică, 17 iulie Orăşelul Mobil Mix Music Evolution. Vă aşteptăm la 3 zile de vis, la 3 zile de distracţie garantată de Compania Artistică Mix Music, condusă de Marius Gavrilă. Să nu lipsiţi!!!

Trei zile de distracţie în Mix Music Evolution. Trei seri de spectacol fantastic. Ana Maria Ilioaia, Cătălin Măruţă şi Victor Mihalache îi vor chema pe scenă, pe covorul roşu pe: Proconsul, Andreea Bălan şi Petrişor, DJ.Jungle, Elisabeta Turcu, Jean de la Craiova, Keo, Alexandra Ungureanu, Skizzo Skillz, Alin, Ştefania Rareş, Cristina Darha ( Trupa „Hangiţele”) , Claudia Ghiţulescu ( trupa Sânzienele ), şi Uni-K. Să nu lipsiţi!

Ploaie de recorduri la Mix Music Evolution






După week-end-ul cu numărul 11, derulat la Câmpulung Muscel, super-turneul Mix Music Evolution a înregistrat noi şi interesante recorduri. 30.ooo de participanţi la distracţie într-o singură zi, 1.ooo de like-uri pe pagina de Facebook, 254 de vizitatori unici într-o zi pe http://mixmusicevolution.blogspot.com, precum şi 291 de vizite şi 836 de afişări ( conform statisticilor oficiale WTA ). Foarte multe ziare, reviste, posturi de radio şi de televiziune şi site-uri şi bloguri din întreaga ţară relatează despre desfăşurarea uriaşă de forţe numită Mix Music Evolution. Toate acestea converg către necesitatea demarării, în câteva săptămâni a unui nou turneu, dedicat oraşelor mici şi comunelor, intitulat Mix Music Evolution 2. Vom reveni cu amănunte!

luni, 11 iulie 2011

O altă "mare" de spectatori în Orăşelul Mobil Mix Music Evolution la Câmpulung Muscel









O nouă zi caniculară a fost înregistrată şi în Câmpulung Muscel, ca şi în aproape toată ţara. Şi atunci, pentru răcorire, era nevoie de o mare. E drept că a fost de spectatori, ceea ce ne-a încântat şi mai mult. Civilizaţi, cu chef de distracţie şi cu multă energie, spectatorii din Câmpulung Muscel, în frunte cu primarul Călin Andrei ( căruia îi mulţumim pentru tot sprijinul acordat!), au fost din nou de nota 10! DJ Jungle a făcut antrenamentul pentru distracţie. Apoi, Liliana Mocănescu a oferit numeroşilor spectatori cîteva melodii populare inspirate, în cadrul rubricii de debut a festivalului nostru cu caracter artistic. Claudia Ghiţulescu şi "Sânzienele", Elisabeta Turcu, Jean de la Craiova şi Proconsul au dat multă savoare serii. Am avut şi tombola Raiffeisen Bank, au fost oferite şulte alte premii din partea sponsorilor de către Ana Maria Ilioaie şi Victor Mihalache. Bodo a binecuvântat şi aici publicul, iar toată seara a fost o adevărată binecuvântare. O să ne fie dor de Câmpulung Muscel!!!

duminică, 10 iulie 2011

Mix Music Evolution: Record absolut de spectatori la Câmpulung Muscel

















Absolut senzaţional ce s-a întâmplat în această seară la Câmpulung Muscel...Nu se poate stabili cu exactitate dacă întregul oraş s-a aflat în Orăşelul Mobil Mix Music Evolution, dar, peste zi, cu oaspeţi sosiţi din judeţ, din ţară şi de peste hotare în jur de 30.000 de vizitatori s-au aflat conectaţi la bucuria şi la energia acestei stări de spirit numită Mix Music. De la ora 18,00 şi până la 23,00, zecile de mii de spectatori au participat la jocuri, concursuri şi animaţie muzicalăm cu Victor Mihalache şi Ana Maria Ilioaie, au tresăltat la mix-urile semnate DeeJay Jungle, au încins hore şi sârbe la îndemnul Cristinei Darha şi a "Hangiţelor" sale, au dansat alături de Alin şi au trăit la maximum senzaţionalul recital al Andreei Bălan ( cu Petrişor Ruge şi superbele dansatoare alături ). Iată că super-turneul gândit şi realizat de Marius Gavrilă depăşeşte record după record şi cucereşte întreaga ţară.

sâmbătă, 9 iulie 2011

Mix Music Evolution în fantasticul Câmpulung Muscel
















Vineri, 08 iulie este ziua în care Orăşelul Mobil Mix Music Evolution şi-a deschis porţile pe platoul din faţa Primăriei din Câmpulung Muscel. Încă de la primele chemări la distracţie lansate de Ana Maria Ilioaie şi Victor Mihalache, un numeroşi spectatori au luat cu asalt toate locaţiile orăşelului. S-a petrecut din plin cu jocuri, concursuri, premii şi cu: Ştefania Rareş, Uni-K, DJ Jungle, Keo, Alexandra Ungureanu şi Skizzo Skillz. Şi Cătălin Măruţă a venit cu aplombul caracteristic şi a realizat concursuri şi a dat savoare serii. S-a băut bere Ciucaş în valuri, vin de calitate Murfatlar, s-au mâncat mici şi cârnăciori delicioşi de la Aldis, răcoritoarele Pepsi au mai stins din canicula zilei. Cinematograful 7D s-a numărat printre "vedetele" întâlnirii. Şi aceasta a fost doar prima zi de şedere a Orăşelului Mobil Mix Music Evolution în Câmpulung Muscel. Mai e şi mâine o zi...